În fiecare an, toți lideri companiei Lifewave se întâlnesc într-o locație superbă, cu ocazia Summit-ului care celebrează cel mai înalt nivel de carieră din planul de compensare. În calitate de Senior Presidential Director calificat, m-am bucurat de experiența Pura Vida din Costa Rica și m-am conectat și reconectat cu omologii ei din întreaga lume, dar și am învățat multe despre cum să ne dezvoltă

Echipa partenerilor de brand LifeWave din România este una dintre cele mai tinere echipe dintre echipele participante, atât ca medie de vârstă, dar și ca număr de ani alături de LifeWave. Aducem astfel în familia internațională LifeWave o atitudine pozitivă, multă energie și o abordare proaspată în ceea ce privește modul în care creștem împreună, ceea ce echivalează cu experiența colegilor noșt